Despre ANCO PLANT
Pasiune pentru natură și sănătate. Grijă pentru oameni.
Povestea magazinului nostru naturist a început acum mai bine de 10 ani, ca o afacere de familie născută din entuziasm, încredere și dorința sinceră de a aduce în casele oamenilor produse curate, sigure și cu adevărat benefice pentru sănătate.
Ideea i-a aparținut soțului meu, care avea deja o carieră solidă de peste 15 ani în vânzări și conducea o companie producătoare de ceaiuri. El a văzut în mine omul potrivit pentru a continua și a dezvolta această direcție.
Eu, absolventă a Facultății de Biologie a Universității din București, am lucrat ani buni ca biolog în laboratoare clinice de analize și mai târziu ca și cadru didactic în învățământul superior. Experiența științifică, rigurozitatea și atenția la detalii mi-au format un principiu de la care nu m-am abătut niciodată: sănătatea oamenilor merită doar ce este mai bun.
Astfel, am unit cunoștințele noastre profesionale, pregătirea continuă (mastere, doctorat) și dorința comună de a crea un loc în care oamenii să găsească produse naturale în care pot avea încredere.
De ce să alegi ANCO PLANT?
Selecție atentă a produselor – alegem doar branduri și producători în care credem cu adevărat.
Expertiză reală – în spatele recomandărilor noastre stau ani de studiu, practică și rezultate.
Respect pentru fiecare persoană– ne dorim ca oricine ne trece pragul sau ne alege online să se simtă în siguranță și bine îngrijit.
Pasiune pentru natură și echilibru – credem că sănătatea începe cu lucruri simple, curate și autentice.
Astăzi, recunoștința și încrederea clienților și pacienților noștri reprezintă motivația care ne face să continuăm cu același entuziasm ca în prima zi.
Suntem aici să îți fim alături pe drumul către o viață mai sănătoasă — cu produse naturale de calitate, informații corecte și o echipă care chiar ține la binele tău.

