Descriere

Denumirea genului, Taraxacum, derivă cel mai probabil din grecescul taraxos (boală), şi akos (remediu), datorită acţiunilor curative ale plantei.

Este cunoscută din vechime şi Theofrast vorbeşte despre efectul medicamentos al păpădiei contra pistruilor; de prin veacul IX-X planta este tot mai bine studiată, începând cu medicii arabi Avicene şi Serapion, prima sa menţiune ca medicament fiind făcută în lucrările medicilor arabi ai secolelor X – XI; reputaţia crescută a plantei face ca regele prusac Frederic cel Mare să se trateze de boala sa de rinichi cu extract de păpădie.

Medicina ştiinţifică din ţara noastră la începutul secolului trecut recunoaşte păpădiei proprietăţi antigutoase, antireumatice, antiscrofuloase; combate diateza exudativă, obezitatea, arterioscleroza, fiind mult recomandată bătrânilor; apoi în unele boli de sânge şi unele forme de diabet. Unii medici ai vremii o numesc medicament miraculos, acţiunea ei fiind eficace în bolile de stomac, intestine, vezicula biliară, ficat, rinichi; apoi în reumatismul de orice natură, scrofuloză, în boli de piele, obezitate, boli de piept; deci un leac aproape universal, care se şi recomandă în cura de primăvară. S-au mai constatat un efect de stimulare a secreţiei salivare, stomacale, intestinale, hepatice, apoi o caţiune diuretică, o normalizare a circulaţiei sângelui, ca şi o purificare a lui.

Toată planta conţine flavone, acid cichoric, substanţe amare (lactucopicrină); în rădăcină predomină alcooli triterpenici (taraxisteroli), steroli, provitamina A, vitaminele B, C, D, săruri minerale. Rădăcina mai conţine inulină.

În studii in vitro şi pe animale au fost demonstrate efecte diuretice, moderat-antiinflamator, de stimulare a secreţiei biliare, un efect antitumoral şi un efect hipoglicemiant la iepurii sănătoşi (dar nu la cei diabetici).

 

INGREDIENTE

Partea aeriană a plantei Taraxacum officinale L., fam. Asteraceae, conţine principii amare sescviterpenice, derivaţi triterpenici pentaciclici, steroli, derivaţi polifenol-carboxilici, flavonoide, vitamine (A, C, D), săruri minerale.

 

ADMINISTRARE

Se beau 2-3 căni cu ceai pe zi.

A nu se administra continuu o perioadă mai lungă de 3 luni. Dacă aveţi în continuare nevoie de acest ceai, puteţi relua administrarea după o pauză de o lună.

Preparare: Peste o linguriţă plantă se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute acoperit, apoi se strecoară.

Atenţionări: Nu este indicat în obstrucţii ale căilor biliare, hiperaciditate gastrică şi în caz de hipersensibilitate la această plantă.